Constituirea Rezervației Biosferei Transfrontaliere Trilaterale ”Delta Dunării” – ”Prutul de Jos”, dintre România, Ucraina și Republica Moldova

“Împreună cu Excelența Sa Mihai Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova la București, și cu deputatul Ionel Palăr, președintele Comisiei UNESCO, am dezbătut importanța acestui proiect de consolidare a rețelei de arii protejate pentru protecția biodiversității și dezvoltare durabilă în Delta Dunării și în regiunea Prutului de Jos. Reamintesc faptul că obiectivul general al proiectului a fost reducerea pierderilor de biodiversitate și îmbunătățirea nivelului de trai al populației locale prin introducerea unei abordări integrate a managementului resurselor naturale în zona transfrontalieră a Deltei Dunării și Regiunea Prutului de Jos și consolidarea implicării comunitare în regiune.

Finalizarea constituirii Rezervaţiei Biosferei Trans-frontiere trilaterale ”Delta Dunării”– ”Prutul de Jos” dintre România, Ucraina şi Moldova reprezintă un pas important pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere, a adoptării unor măsuri pentru restaurarea și reabilitarea zonelor umede, precum și pentru restaurarea și reabilitarea tradițiilor și obiceiurilor locale ale fiecărei comunități locale care trăiește în acest peisaj natural cu totul special” a declarat deputatul social democrat Lucian Simion, membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
