Astăzi se lansează cea de-a a doua etapă a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”

„Campania își propune informarea eficientă a cetăţenilor români cu privire la drepturile şi responsabilităţile pe care le au în ţările în care intenţionează să muncească, să studieze şi/sau să locuiască, inclusiv la drepturile sociale (beneficii sociale şi servicii sociale) specifice fiecărui stat în parte;

Subliniez în mod special, conştientizarea pericolului la care se expun persoanele singure, femeile şi copiii, şi a pericolului de a deveni victime ale reţelelor transnaţionale de trafic de personae.
Doresc să reamintesc faptul că te afli într-o situație în care ești o victimă a abuzului prin muncă dacă: ești obligat să faci ore suplimentare, dar nu ești recompensat cu bani sau cu zile libere; lucrezi în condiții de muncă insalubre, unde nu îți este asigurată igiena; ești obligat să lucrezi în condiții dificile, fără a avea echipamentele de siguranță necesare, fără a avea pregătirea necesară sau ambele; plata oferită pentru serviciile tale este fluctuantă, deși efortul este constant și înregistrează o evoluție; lucrezi fără pauză; superiorul folosește un limbaj tendențios și te supune constant la violențe verbale” a susținut deputatul social democrat Mirela Furtună într-o declarație de presă.
