Am participat la manifestările dedicate memoriei eroilor marinarilor cu prilejul Zilei Marinei Române, organizate de Instituția Prefectului și de Garnizoana Tulcea, cu gândul la marinarii neînfricați care-și dorm somul de veci în adâncurile Dunării și ale Mării Negre pentru că au apărat independența și suveranitatea țarii noastre cu prețul vieții. Le-am adus un pios omagiu astăzi, la fel ca în fiecare an și am rostit împreună cu toți cei prezenți o rugăciune de binecuvântare pentru toți românii, oriunde s-ar afla și de închinare pentru eroii neamului, pentru marinarii noștri, eroii apelor în toate timpurile.
Cinstirea memoriei lor este semnul nostru de respect și garanţia angajării noastre responsabile pentru viitor. Sacrificiul lor reprezintă exemplul demn de urmat atât pentru generaţiile actuale de marinari, cât și pentru cele viitoare. Dezvoltarea Marinei Române a început să se contureze odată cu Unirea Principatelor Române, în 1859, care a atras după sine unificarea flotilelor celor două țări surori, la 22 octombrie 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei, comanda acestei structuri, care a constituit nucleul viitoarei conduceri a Marinei Militare În cei 159 de ani de existenţă, Forţele Navale au participat activ la toate evenimentele istorice care au jalonat destinul naţiunii noastre, de la Războiul de Independenţă până la operaţiile militare desfăşurate sub articolul 5 al Tratatului NATO.
Omagiem cu respect și recunoștință veșnică memoria eroilor noștri care și-au dat viața pentru apărarea fruntariilor de ape ale României și privim cu recunoștință și profundă prețuire către eroii noștri care continua misiunea nobilă a înaintașilor. Dacă uităm și nu respectăm trecutul, istoria devenirii noastre nu vom puta avea un viitor demn de istoria unei mari națiuni.
Sfânta Fecioară Maria, protectoarea voastră a tuturor, să vă însoţească și să vă ocrotească, oriunde veţi fi! Pentru Unitate, Pace și Solidaritate în aceste zile atât de frumoase și dragi poporului roman! Doamne ajută.
Deputat PSD, Mirela Furtună
26Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com