Click pentru a te abona

O ambarcațiune cu opt turiști s-a răsturnat în zona golfului Musura, aproape de Sulina

4 Shares

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a opt persoane care au căzut dintr-o barcă, în Dunăre, fiind în pericol de înec.

În data de 13.07.2018, în jurul orei 16.30,  polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au fost sesizați telefonic de către un lucrător de la Stația Meteo Sulina despre faptul că în Golful Musura, în dreptul staţiei meteo, s-a răsturnat o ambarcațiune cu mai multe persoane la bord.

Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zonă cu două ambarcaţiuni rapide, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

La scurt timp,  persoanele au fost recuperate din apă de către echipajele poliţiei de frontieră şi aduse în siguranţă în Portul Sulina, unde au fost preluate pentru investigaţii medicale amănunţite, de personalul medical de la Serviciul de Urgenţă Sulina.

Cele opt persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, se deplasau cu ambarcaţiunea în scop turistic, iar pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, poliţiştii de frontieră au informat lucrătorii Căpităniei Portului Sulina.

4 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com