Marți, 15 mai a.c. a avut loc la Camera Deputaților, întrevederea comună a delegației parlamentare mexicane conduse de domnul VICTOR GIORGANA JIMÉNEZ, președintele Comisiei pentru relații externe a Camerei Deputaților din Congresul Uniunii al Statelor Unite Mexicane cu reprezentanți ai Comisiilor reunite de politică externă ale Camerei Deputaților și Senatului. Deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă ne-a declarant că Mexicul este al doilea partener comercial al României în America Latină, după Brazilia iar relaţiile parlamentare bilaterale româno-mexicane, la nivelul Camerei Deputaţilor sunt echilibrate și se înscriu pe un trend ascendant.
“Le-am adresat oaspeților noștri urări de bun venit în România și ne-am exprimat mulțumirea pentru trendul ascendent al relațiilor româno-mexicane în condițiile în care ne aflăm într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de voința politică fermă a ambelor state de a impulsiona dialogul pe toate palierele de interes iar diplomația parlamentară dispune de instrumente eficiente pentru susținerea relațiilor dintre țările noastre” a spus Mirela Furtună într-o declarație de presă.
„În cadrul discuțiilor ne-am exprimat speranța conform căreia cea de-a cincea Reuniune a Grupului de Lucru la Nivel Înalt România-Mexic s-ar putea desfășura
în acest an (2018), în semestrul II, la București, astfel încât să nu mai existe perioade lungi fără contact la nivel de demnitar între cele două părți.
România acordă o atenție deosebită continuării cooperării bilaterale în sectoarele de interes (energie, agricultură, industria constructoare de mașini, turism, IT, educație etc.) precum și identificării de noi domenii și proiecte comune de colaborare.
Am asigurat delegația mexicană de faptul că sprijinim consolidarea dialogului între oamenii de afaceri din cele două state, inclusiv prin implicarea Camerelor
de Comerț și Industrie din România şi Mexic și că încurajăm dezvoltarea de programe de cooperare științifică și schimburile de studenți și profesori în diverse domenii de interes.
Deasemenea, s-a reiterat faptul că România susține deschiderea unui „Centru de Studii pentru Pace Isidro Fabela – Nicolae Titulescu”, la Universitatea București. Precizez faptul că inițiativa de a înființa un Centru de Studii pentru Pace „Fabela – Titulescu” al Universităţii Naţionale Autonome din Mexic, cu sprijinul agenţiei mexicane de cooperare (AMEXCID) şi în colaborare cu Universitatea București aparține în exclusivitate noului ambasador mexican în România, José Guillermo Ordorica Robles.
Cred că este important faptul că Mexicul va sprijini candidatura României pentru un loc de membru nepermanent la Consiliul de Securitate al ONU (alegeri 2019), în tururile subsecvente și solicităm sprijinul Mexicului pentru candidatura României la Consiliul (Regiunea C) Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, la alegerile care vor avea loc în Dubai, în noiembrie 2018.
În închierea acestei declarații aș vrea să subliniez faptul că România încurajează dialogul direct între departamentele consulare, prin organizarea unui seminar de schimb de bune practici, ținând cont că ambele state au comunități numeroase stabilite în afara graniţelor” a declarat la finalul întrevederii deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.
0Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com