Cred că datoria noastră este să lucrăm pentru protejarea naturii și a omului în egală măsură. Amendamente pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate)
La invitația colegului meu, Eugen Neață, deputat de Vâlcea, am participat, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, alături de colegi din Comisia pentru agricultură, silvicutură, industrie alimentară și servicii specifice și de alți parlamentari de Vâlcea, la dezbateri pe tema regimului ariilor naturale protejate și a dezvoltării durabile a acestora, unde conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice trebuie îmbinată cu activitatea economică care nu ar trebui să aibă de suferit.
Mi-am expus și cu acest prilej punctul de vedere privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate) la care lucrez împreună cu o echipă de experți în domeniu, pentru corectarea legislației, astfel încât, să permită îndreptarea unor erori administrative făcute în anul 2004, care au condus de-a lungul timpului la blocarea multor activități economice vechi de sute de ani. În cazul nostru, multe exploatări de piatră și-au închis activitatea tocmai ca urmare a faptului că peste 70% din suprafața județului Tulcea se află sub incidența Rețelei Natura 2000. Vorbim despre 41 de cariere din care: 26 în arii protejate, 2 în vecinătatea acestor zone, 13 în afara zonelor protejate. Așa după cum am mai spus, cred că datoria noastră este să lucrăm pentru protejarea naturii și a omului în egală măsură.
Amendamentele cu care voi veni se referă la faptul că „ modificarea limitelor ariilor naturale protejate, în situația în care este posibil, prin scoaterea unor suprafețe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafețele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate prin hotărâre a Guvernului, licențe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile . Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploatației de resurse neregenerabile să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate și limitele exploatării miniere va fi păstrată o zonă, tampon, cu lățimea de 100 metri, pe toată lungimea de graniță .
Modificarea se va realiza pe baza unui studiu de evaluare a biodiversității la solicitarea Administratorului ( custodelui ) în parteneriat cu beneficiarul exploatării . Studiul va urmări determinarea unei alte suprafețe adiacente actualelor limite ale ariei naturale protejate pentru care se va institui regimul de arie protejată. Studiul va fi avizat de Academia Romana ,Consiliul Stiintific al ariei naturale protejate , supus dezbaterii publice , aprobat prin HCL de UAT-urile implicate și aprobat de Ministerul Mediului. Suprafața minimă adusă în compensare va fi echivalentă cu suprafața scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona tampon si drumurile de acces la exploatare . Toate documentele referitoare la limitele terenurilor, cele introduse sau scoase de pe teritoriul ariei naturale protejate, după caz, vor fi însoțite de o documentație elaborată în sistemul de protecție STEREO 70 sau GIS.
Cererea de modificare a limitelor va fi însoțită de actele de reglementare a exploatarii (permis sau licenta de exploatare) și dovada dreptului de folosință a terenurilor ce urmează a fi exploatate.
Astfel, se poate îndreapta o greseală care este “plimbată” de ani buni de la un decident la altul și care, blochează activități economice tradiționale de care sunt legate interese comunitare majore și de care depinde soarta unui număr însemnat de angajați.
0Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com