Click pentru a te abona

Deputat Radu Anișoara: Doamna Vasilescu și-a propus o rată de ocupare a muncii de 70%, Programul ”Garanția pentru tineret” şi Programul ”Primul salariu”

0 Shares

ani comisie03 “Am participat la audierea ministrului propus pentru preluarea portofoliului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, care a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, reunite, ale Parlamentului.

Ministrul Olguța Vasilescu a fost validată cu 30 voturi pentru, 15 împotrivă şi două abţineri. Domnia sa a trecut în revistă experienţa sa profesională şi a prezentat, pe scurt, priorităţile şi măsurile pe care le va lua ca ministru al Muncii. Majoritatea acestora fac referire la subvenţii şi la stimulente.

În cadrul dezbaterii, doamna ministru a precizat faptul că obiectivul principal referitor la  ocuparea forţei de muncă stabilit în contextul strategiei Europa 2020, este de a atinge 70% la rata de ocupare pentru grupa de vârstă 16 – 64 de ani și a enumerat, printre obiectivele mandatului său, combaterea muncii la ani comisie02 negru, realizarea unei hărţi de resurse umane, realizarea strategiei naţionale pentru locurile de muncă, Programul ”Garanţia pentru tineret” şi Programul ”Primul salariu”.

Am convingerea că experienţa legislativă şi adminstrativă deosebită a Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, profesionalismul și faptul că se dorește realizarea tuturor obiectivelor din Programul de guvernare vor rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă românii” a declarant deputatul social democrat Radu Anișoara, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Parlamentul României.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com