Seara turcească organizată la Casa Avramide din municipiul Tulcea de către Institutul Cultural Român- Filiala Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Consulatul general al Republicii Turcia la Constanţa şi Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanţa, a fost o experiență inedită pentru cei care au ales să cunoască un pic din cultura Orientului. Gazdele ne-au oferit clipe de exotism și au încercat să ne dezvăluie o parte dintr-o lume interesantă și fascinantă, plină de culoare, de farmec și istorie. După momentul oficialităților am fost invitați la un recital de orgă susținut de Nejla Ali care ne-a prezentat un potpuriu de cântece ce aparţin marelui poet Turc Yunus Emre. A mai fost un recital de vioară susținut de Alev Gafar și o frumusețe de cântece tradiționale turcești cântate de Corul Kaynanalar. În tot acest timp ne-am desfătat cu baclavale delicioase pregătite de membrele comunității de la Tulcea, cu ceai și cafea turcească. Un proverb turcesc descrie cafeaua turcească în felul următor : “Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea”. Ei, dar faimoasa cafea turcească (Türk kahvesi) este facută într-un fel anume, un ritual pe care nu poți decât să-l moștenești: prin pulverizarea boabelor proaspăt prăjite sau prin mărunțirea lor foarte fină într-o râșniță de cafea cilindrică (kahve degirmeni). Este bine de știut că se fierbe atât cât să nu dea în foc într-un ibric special cu mâner lung, numit cezve. Pentru orice iubitor al cafelei, cafeaua turcească reprezintă una dintre cele mai interesante experiențe de viață. Aroma, caimacul, ritualul, toate- laolaltă, adaugă un plus de magie cafelei turcești. Ceaiul turcesc, este de fapt un ceai negru și se prepară în ceainice speciale numite “çaydanlık”. Ceaiul a devenit pentru cultura turcă un adevărat reper și este oferit cu ospitalitate în mai toate ocaziile ori evenimentele sociale.
Atracția serii a fost, însă, “dansul vopselei cu apa” – gazdele ne-au învățat care este povestea artei ebru , fascinanta pictură pe apă. La realizarea desenului se folosește vopseaua de pământ, guma arabică, tulpină de trandafir, părul de cal și serul de plante. În limba turcă se numește “ebru”, în engleză “paper marbling” și în limba română “foiță turcească” tocmai pentru că desenul realizat în apă se impregnează pe hârtie. Ce este interesant la aceasta tehnică de origine otomană este că nu se știe cum va arăta pictura, se știe cu ce va semăna, iar rezultatul este surprinzător pentru toată lumea. Pictura pe apă nu se poate imprima decat o singură dată , drept urmare, fiecare lucrare este unică.
Trebuie să vă mai spun că Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” organizează activități de promovare a Turciei, a limbii, culturii, artei și istoriei turce, și a inaugurat anul trecut al şaptesprezecelea Centru Cultural la Bucureşti şi al optsprezecelea la Constanța. Centrul Cultural Turc Yunus Emre din Constanța organizează cursuri de limbă turcă, expoziții de pictură și fotografie, prezentări de filme, conferințe și seminarii, activități științifice și culturale menite să consolideze relațiile dintre cele două țări.
Seara turcească de la malul Dunării a fost o experiență inedită, a fost o seară cu totul specială cu acorduri, culori și miresme cum nu s-au mai văzut. Organizatorii au reușit să aducă… “stropul de magie”.
0Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com