A ars o hală din Isaccea de la o sobă utilizată pentru uscarea nucilor
În această seară, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din orașul Isaccea, în apropierea căreia erau depozitate și materiale chimice.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autoscară din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
Pentru sprijinrea forțelor de intervenție, în sprijinul pompierilor de la Detașamentul Tulcea a fost trimis un echipaj format din cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere, din cadrul Secției de Pompieri Măcin.
Până la sosirea echipajelor profesioniste, incendiul a fost localizat și lichidat de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Isaccea.
În aceste momente, pompierii tulceni acționează pentru lichidarea tuturor focarelor și verifică hala pentru a elimina orice pericol de reaprindere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o sobă utilizată pentru uscarea nucilor. (ISU Tulcea)
