Click pentru a te abona

16 Noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. “Ne-am propus să continuăm demersurile de înscriere a elementelor naționale în Patrimoniul UNESCO” (Deputat Lucian Simion)

0 Shares

unesco1 Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România a fost instituită prin Legea nr. 160/2013  și și-a propus printre altele promovarea elementelor noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, precum și locul pe care îl ocupă cultura română în cadrul valorilor culturale internaționale, să evidențieze necesitatea protejării și conservării acestora, oferindu-se, în același timp, și un plus de imagine la nivel internațional.

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO al cărei membru sunt, și-a propus, ca printr-o multitudine de acțiuni să promoveze imaginea României pe plan internațional. Pentru realizarea acestor deziderate, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO consideră că este necesară elaborarea unei strategii naționale, susținute de efortul conjugat al tuturor instituțiilor naționale implicate în problematica UNESCO.

untitled 6 Trebuie să subliniez faptul că România este una dintre țările care își respectă angajamentele luate la nivel UNESCO. De aceea considerăm ca ar trebui să avem o reprezentare mai bună în structurile UNESCO și, în același timp, să continuăm în mod profesionist, cu argumente solide, demersurile de înscriere a elementelor naționale importante în Patrimoniul UNESCO și să susținem măsurile de protecție și conservare a monumentelor care sunt în Listă, dar sunt în pericol de a fi excluse.

delta Aș vrea să mai adaug faptul că în cadrul celei de-a 12-a sesiuni a Comitetului interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, ce va avea loc în Republica Coreea, Jeju, în perioada 4 — 9 decembrie 2017, se va discuta propunerea de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial a dosarului multinațional România — Bulgaria — Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei — Republica Moldova privind Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” ne-a declarat deputatul social-democrat cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

Danube Delta wildlife 03 România are înscrise, pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, situl natural Rezervația Biosferei Delta Dunării (1991) și  șase obiective culturale, respectiv biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), centrul istoric Sighișoara (1999), ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș (1999) . În iulie 2017, mai multe păduri seculare de fag din România și din alte 11 țări europene au fost incluse, la cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia, pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com