Old Boys|Memorialul „Gheorghe Iamandi” Un meci al amintirilor la Tulcea
Un meci al amintirilor, al prieteniei și, mai presus de toate, un meci dedicat lui Gheorghe Iamandi. Foști colegi și foști elevi s-au întors pe terenul Complexului Sportiv „Delta – Gheorghe Iamandi” pentru a-i aduce un omagiu prin ceea ce i-a fost atât de drag: „fotbalul”.
Goluri, pase, revederi și emoții – fiecare moment al partidei a purtat cu el amintirea celui care a lăsat o urmă importantă în fotbalul tulcean. În minutul 9, jocul s-a oprit, iar cei prezenți au păstrat un minut de reculegere în memoria lui Gheorghe Iamandi – un moment de liniște și respect pe terenul care îi poartă astăzi numele.
La final, participanții au fost premiați, încheind o zi în care generații diferite s-au întâlnit sub același simbol: dragostea pentru fotbal și respectul pentru Gheorghe Iamandi.
Gheorghe Iamandi rămâne în memoria fotbalului tulcean prin oamenii pe care i-a format, prin colegii alături de care a jucat și prin poveștile care continuă să fie spuse pe teren.
