Click pentru a te abona

Ansamblul Folcloric „Doina Casimcei” continuă să scrie noi capitole ale devenirii sale și să aducă acasă premii și trofee

875 Shares

Ansamblul Folcloric „Doina Casimcei” este un grup de dans și muzică tradițională din Ținutul de piatră , soare și vânt al Casimcei, a fost înființat în anul 2011 și de atunci, generații după generații învață și transmit mai departe poveștile bătrânilor cei vechi pentru care tradiția și obiceiurile străbune erau darul identității oamenilor arși de soarele Dobrogei.

Doina Casimcei la Festivalul Vara Talentelor Hârșova 2026

Copiii au investit pasiune, talent, dăruire de-a lungul timpului și au dus numele „Casimcea” pe toate scenele pe care au fost prezenți, în țară și în străinătate. Administrația publică locală, sponsorii din zonă i-au ajutat să ajungă mereu acolo unde sunt invitați, să povestească într-un mod cu totul inedit istoria devenirii poporului român și, îndeosebi, a părții străvechi a Dobrogei, ținutul Casimcei.

Întotdeauna, dar întotdeauna(!) s-au întors acasă cu medalii, trofee și diplome și, evident, cu dorința de a fi tot mai buni.

Doina Casimcei la Festivalul Vara Talentelor Hârșova 2026

Ultima lor „ieșire’ a fost la Hârșova, la Festivalul „Vara Talentelor”, un festival structurat pe două mari secțiuni: interpretare și jocuri populare. Cei 29 de participanți de la Casimcea și-au pus sufletul pe scenă și au cucerit jurații și spectatorii și multe și valoroase premii:

Premiul 1 grupul vocal (format din 14 fete)

Premiul 1 special  Vicovan Sophia Elena    9 ani

Premiul 1  Nițu Anastasia 12 ani

Premiul 2  Bangălă Elena Loredana 14 ani

Premiul 2  Mavru Cristina  Cristina 12 ani

Doina Casimcei la Festivalul Vara Talentelor Hârșova 2026

„La Hârșova a fost „încâlzirea” pentru micii noștri eroi, de unde au venit cu un trofeu și cu numeroase premii. Binemeritate, îndrăznesc să spun pentru că acești copii chiar muncesc foarte mult, se pregătesc și au și rezultate școlare deosebite. Și nu este deloc ușor. Spuneam că și-au făcut încălzirea pentru că urmează să participe în luna August la un festival în Bulgaria, unde vor prezenta, cum știu ei mai bine tradițiile și folclorul românesc, povestea atât de frumoasă a Dobrogei cu notele ei unice.

Doina Casimcei la Festivalul Vara Talentelor Hârșova 2026

Suntem mândri de copiii noștri, suntem bucuroși că reușim ca tradiția și obiceiurile străbune să nu se stingă în valul imens de modernitate în care trăim la urma urmei. Istoria noastră, tradițiile, obiceiurile străvechi, amintirile fiecărui casimcean, contribuie la identitatea noastră săpată în pietrele astea străvechi de pe la începutul lumii, bătute de vânturi și arse de soarele Dobrogei.

Îi vom susține atât cât vom putea, să meargă peste tot în țară și-n afara ei pentru că în felul acesta se va vorbi mereu despre Casimcea, oamenii ne vor descoperi și, poate, vor dori să ne cunoască și aici, acasă”

ne-a mărturisit Gheorghe Țilincă, primarul Comunei Casimcea.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

875 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com