Pelerini de pretutindeni la Fântâna de Leac din Munții Măcin

Adăugat de Geta Negrisanu pe 11 mai 2013.

Se spune că demult tare, să tot fie două-trei sute de ani de atunci, la poalele Munților Măcin viețuia o comunitate de oameni obișnuiți. Nici mai buni, nici mai răi decât alții. Printre ei, un cioban liniștit și extrem de evlavios, retras in marginea satului, sub pădurea deasă care acoperea atunci munții, ceva mai falnici și mai tineri decât se află astăzi, trăia împreună cu familia lui în deplină comuniune și împăcare cu natura. Mulți spuneau despre el, despre “alde Stroe”, căci Stroe-i era numele, că ar fi ursuz și zgârcit. Și cam ciudat. Dar muncitor și cinstit și gospodar cum rar se poate vedea într-o viață de om. Fetița lui Stroe a fost crescută cu multă dragoste și înțelepciune de părinții săi: o jună frumoasă, cu părul lung și negru ca și codrii cei adânci și cu ochii albaștri, asemenea cerului spre care se îndreptau în fiecare zi rugăciunile creștinilor de sub munte. Dar frigurile cele galbene aduse de seceta care a uscat izvoare și fântâni și râuri și ținuturi întregi, i-a lovit pe oameni cum nu se poate mai rău le-a luat animale și culturi, le-a luat viețile celor dragi și i-a condamnat la o groaznică suferință. L-a luat și  pe bunul cioban Stroe, și-apoi pe nevasta acestuia. Cu limbă de moarte mama fetei i-a cerut copilei să nu înceteze cu nici un chip să creadă în Dumnezeu și în Maica Domnului, să nu-i uite pe cei bolnavi și năpăstuți de soartă și să ajute mereu, așa după cum i-a văzut pe părinții ei că fac încă de când s-au născut. S-au stins ușor și s-au înălțat ca o boare sfântă la ceruri iar fata a continuat misiunea părinților săi tăcută și retrasă în căsuța de sub munte. Oamenii cleveteau- unii spuneau că-i o sfântă, alții c-ar fi o vrajitoare și că numai din cauza ei s-ar întâmpla toate relele pământului. Într-o noapte întunecoasă un grup de oameni cu patima băuturii și a celor mai urâte păcate omenești, au năvălit în căsuța de sub munte și i-au luat viața tinerei. I-au dus, apoi, trupul sus, pe munte și l-au lăsat corbilor care acopereau văzduhul înfierbântat. Mare le-a fost mirarea oamenilor din sat și din împrejurimi când au văzut a doua zi Minunea: un fir de apă care se prelingea pe granitul încins de focul secetei până jos, la poale. Au urcat pe munte și au văzut cum din locul unde fusese aruncată copila lui Stroe a tâșnit o apă limpede ca și cristalul și rece ca gheața, care le-a adus alinare și le-a vindecat multe dintre beteșugurile cu care trăiau tot mai greu. Și atunci au înălțat rugăciuni și i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru Îndurare. Și au numit locul Fântâna de Leac. Era în prima vineri de după Învierea Domnului Isus Hristos, când biserica creștin-ortodoxă prăznuiește Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. În zilele nostre oamenii au ridicat pe locul căsuței lui Stroe o mănăstire.

Sute de credincioși de pretutindeni vin în fiecare an la Măcin pentru a participa la slujba de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, susținută de P.S. Visarion, Episcop al Tulcei, și de un impresionant sobor de preoți. Pornesc apoi cu toții într-o procesiune tăcută spre locul cunoscut ca fiind Fântâna de Leac, de unde iau apă sfântă și o folosesc cu speranță și încredere pentru tămăduirea sufletului și al trupului. “Miracolul, la urma –urmei, sălășluiește în fiecare dintre noi dacă reușim să credem cu adevărat și să scăpăm de relele și păcatele noastre cele de toate zilele” spun pelerinii și mulțumesc lui Dumnezeu pentru darurile Sale.