Click pentru a te abona

Cherhanale și pescării din Delta Dunării aduc bunătăți tradiționale la Târgul Pescăresc de Florii organizat de Ministerul Agriculturii

911 Shares

Ministerul Agriculturii, în parteneriat cu Patronatul Peștelui din România, organizează în perioada 3–5 aprilie 2026, evenimentul „Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, în curtea instituției.

Ministerul Agriculturii Târg de preparate din pește

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi cherhanale tradiționale, pescari și producători din întreaga țară, care vor oferi spre degustare și vânzare o gamă variată de preparate românești: borș de pește, storceag, batog de sturion, pește la plită, produse afumate, zacuscă din pește, salată de icre, precum și specialități recunoscute la nivel european.

Storceag, scrumbie la grătar, saramură de pește, pește prăjit sau „la plită”

Cherhanale din Sfântu Gheorghe, Mila 23, Murighiol, Jurilovca, vor expune spre vânzare produse dobrogene obținute din pește, precum: borș tradițional de pește, storceag; midii și rapane; scrumbie la grătar; pește la plită (crap, caras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); saramură de pește cu mămăligă și mujdei; pește prăjit; batog de pește

Ministerul Agriculturii Târg de preparate din pește

Reamintim că Batogul de sturion este al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european, începând cu data de 18 februarie 2026.

De asemenea, publicul va avea ocazia de a alege dintr-o ofertă variată de produse, precum: zacuscă din pește, paste și creme din pește afumat, salate din pește marinat, cârnați și batog afumat, salate de icre de crap sau de știucă, precum și specialități cu Indicație Geografică Protejată (IGP) sau Specialitate Tradițională Garantată (STG): Scrumbia afumată de Dunăre – IGP, Salata cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salata tradițională cu icre de crap – STG, Sardeluța marinată fabricată potrivit tradiției din Romania -STG.

Atmosfera și voia bună vor fi întreținute de momente artistice susținute de renumiți interpreți de muzică populară, care vor oferi publicului un spectacol autentic și plin de energie, contribuind la conturarea unui cadru festiv dedicat valorilor și tradițiilor românești.

Ansamblurile artistice din Dobrogea vor evidenția varietatea și autenticitatea tradițiilor locale, oferind o demonstrație multiculturală ce reflectă bogăția patrimoniului folcloric al meleagurilor dobrogene.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

911 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com