Un bărbat de 38 ani a fost salvat de la suicid iminent de polițiștii din Medgidia
Un bărbat de 38 ani din localitatea Almălău, județul Constanța, a fost salvat de polițiștii din Medgidia tocmai când voia să se spânzure într-un imobil nelocuit. Omul era într-o stare deplorabilă și părea că nimic nu l-ar putea salva.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au intervenit în localitatea Almălău, unde au salvat viața unui bărbat de 38 de ani, de la suicid iminent.
Bărbatul a fost identificat de polițiști într-un imobil nelocuit, într-o stare vulnerabilă, în timp ce se pregătea să se spânzure.
Prin intervenția promptă, polițiștii au reușit să îl preia în siguranță și să prevină producerea unei tragedii. Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru evaluare și acordarea îngrijirilor de specialitate.
Cercetările sunt continuate în vederea clarificării situației de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
