Colinde și zurgălăi, au adus bucuria și magia Crăciunului la primăria Valea Nucarilor
Rând pe rând, copiii din Valea Nucarilor au adus vestea Nașterii Domnului cu multe colinde și urări de sănătate și bucurie tuturor celor adunați în sala de festivități a primăriei.
„Obiceiul colindatului a reuşit să dăinuie peste veacuri, pentru că fiecare an reprezintă un „astăzi” continuu, iar Pruncul Hristos se naşte de fiecare dată, aduce mereu bucurie oamenilor, speranță și binecuvântarea minunii care ne umple sufletul de nădejdea că steaua va lumina fiecare casă.
Mare bucurie m-a cuprins atunci când glasurile curate ale copiilor au cântat colinde pe care le știm cu toții, colindele copilăriei și atmosfera unică a Crăciunului ne-a învăluit sufletele în pacea cu miros de brad și de scorțișoară.
Mulțumesc tuturor colindătorilor, cadrelor didactice, părinților, tuturor celor care duc mai departe, an după an, tradițiile noastre atât de emoționante, vă mulțumesc și vă doresc tot binele din lume. Moșul a trecut pe la noi și le-a lăsat colindătorilor daruri și sunetul de zurgălăi care va suna peste satele noastre până de Anul Nou.
Vă doresc Sărbători de iarnă pline de bucurie și nădejdea că întotdeauna binele învinge răul”
a spus vizibil emoționat, Cătălin Mocanu, primarul comunei Valea Nucarilor.
