Autostrada A2 a fost blocată la miezul nopții din cauza leșurilor de oi risipite după sacrificare
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați de participanții la trafic că există pericol de deplasare pe Autostrada A2, între kilometrul 160 și 192, pe sensul de mers către Constanța, unde, pe partea carosabilă, se aflau leșuri de oi risipite pe asfalt după sacrificare.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au semnalizat zona, au dispus măsuri de restricționare și dirijare a traficului rutier și au acționat pentru înlăturarea pericolului privind siguranța participanților la trafic.
Sosiți la fața locului cu o autospecială, pompierii au găsit multe resturi de animale (oi) după sacrificare.
La locul intervenției pompierii au găsit resturi de animale în urma sacrificării, Cazul rămâne în gestionarea poliției și DRDP. A fost anunțat și ANSVSA Constanța.
Șoferul care transporta subroduse de origine animală a dat dovadă de neglijență gravă
În urma verificărilor a fost identificat conducătorul unui ansamblu de vehicule care transporta subproduse de origine animală, fără a fi luate măsurile necesare pentru prevenirea scurgerii acestora pe carosabil.
Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, în vederea stabilirii împrejurărilor în care era efectuat transportul și luării măsurilor legale ce se impun.
