Traficant de droguri arestat la Tulcea
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în intervalul august – septembrie 2025, inculpatul a procurat, deținut și comercializat pe raza județului Tulcea, diferite cantități de drog de mare risc (2MMC) cu suma de 200 lei la fiecare vânzare.
Substanțele interzise tranzacționate au fost indisponibilizate pe parcursul urmării penale, iar în urma percheziției efectuate au fost găsite și ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea.
