Click pentru a te abona

Percheziții în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals

630 Shares

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie 2025, polițiștii specializați în investigarea criminalității economico-financiare din Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere.

Perchezițiile au avut loc în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Poliția Percheziții

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2024-2025, o femeie, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi întocmit în fals documentele aferente necesare pentru eliberarea unor autorizații de construcții.

Ulterior, ar fi depus documentele respective la instituțiile abilitate, în vederea construirii unor locuințe proprietate personală.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

La percheziții au participat și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

630 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com