Accident rutier cu trei victime în curba din zona Câșla
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN22E87, în curbă la Câșla, după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe fondul neadaptării vitezei.
Din primele verificări a reieșit că un bărbat în vârstă de 22 de ani ar fi condus un autoturism pe DN22E87, iar din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
