Aeroportul Tulcea, o bijuterie scumpă și nefolosită, continuă să primească bani de la Consiliul Județean Tulcea pentru salariile unor oameni care nu știm ce fac. Și pentru sinecuri
Consiliul Județean Tulcea a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Aeroportului „Delta Dunării” pentru 2025, adică 13,905 milioane lei pentru un Aeroport aproape nefuncțional, o jucărie drăguță, sofisticată chiar, construită cu foarte mulți bani (peste 200 de milioane de euro) prin care numărul pasagerilor pe un an întreg este mai mic decât numărul angajaților. Care, apropos, crește.
Au votat „pentru”, 26 de consilieri județeni. Unul, Sorin Zaharcu, a votat „împotrivă”. Chiar dacă Aeroportul Tulcea, este doar o bijuterie scumpă și nefolosită care continuă să primească bani de la Consiliul Județean Tulcea pentru salariile unor oameni care nu știm ce fac. Și pentru sinecuri.
Povestea Aeroportului care a cheltuit timp de 10 ani cu titlu de subvenție de la CJ peste 20 milione lei, cifra de afaceri rezultată din exploatare este de 293000 mii lei, adică mai puțin de 2%, s-a scris și-n dungă. Și totuși nimeni, dar NIMENI nu a luat vreo măsură pentru ca cineva, măcar o persoană care a câștigat enorm de mulți bani în 10 ani, să răspundă pentru incompetență(!)
„În nicio economie acest organism nu poate să funcționeze iar poziția de manager și membru în CA al dlui Vâlcu sunt doar niște sinecuri”
a spus consilierul Sorin Zaharcu în ședința CJ de astăzi. Sinecura este Slujbă bine retribuită, pentru care cel plătit nu este obligat să muncească deloc sau muncește foarte puțin. Așa spune DEX-ul.
Ce răspunde public Vâlcu Stoian care este manager la Aeroport, membru în CA, are și o pensie de 8000 de lei și mai este membru în CA al Aquaserv?!
Că în 10 ani s-au făcut o serie de investiții necesare (dăăă, știm) iar Aeroportul, ajuns acum la nivel Internațional, are drepturi impuse de Uniunea Europeană. Așa, ca să nu se mai facă atâta gălăgie că nu sunt curse de linie chiar dacă fiecare investiție s-a făcut cu promisiunea că gata, Aeroportul Tulcea devine funțional.
Viitorul Aeroportului Tulcea este strict legat de Războiul din Ucraina
Dar minunatul domn Vâlcu Stoian ne mai spune ceva astăzi. Că viitorul Aeroportului este strict legat de Războiul din Ucraina.
QED (Quod erat demonstrandum).
Aeroportul depinde în continuare în proporție covârșitoare de finanțarea publică: 83% din venituri (12 milioane lei) provin din subvenții de la bugetul local, iar veniturile proprii sunt estimate la doar 2 milioane lei (15%). Numărul de salariați crește de la 63 la 70 până la sfârșitul anului, iar câștigul mediu brut lunar urcă la circa 6.450 lei, cu 3% mai mult decât în 2024.
Toate acestea, într-un Aeroport prin care nu trec pasagerii decât întâmplător , într-un număr infim, în condițiile în care tulcenii (mulți) plecați la muncă în străinătate așteaptă cu sufletul la gură ca acest Super-Aeroport, pentru care cotizează și familiile lor prin tot felul de taxe și impozite, să devină funcțional iar ei să vină acasă mai ușor.
La finalul şedinţei de Consiliu Judeţean, consilierul Sorin Zaharcu a rugat să se consemneze faptul a primit la mapă notificarea FACIAS prin care acest organism „a sesizat Parchetul European pentru că Statul român a investit, în ultima perioadă, nu mai puțin de 70 de milioane de euro, bani europeni, pentru finalizarea modernizării Aeroportului Internațional „Delta Dunării” din Tulcea care deservește în medie 7 pasageri pe lună. Personal cred că suntem cu toţii responsabili pentru banii care sunt astfel alocaţi iar foarte mulţi cetăţeni din judeţul Tulcea sunt defavoriyaţi în procesul administrării banului public”.
