Click pentru a te abona

Ucraina anunță faptul că România va transfera cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar

0 Shares

Şeful Ministerului Apărării din Ucraina, Denis Smîhal, fost premier ucrainean, a mulţumit pentru sprijinul neclintit al României în domenii-cheie și a anunțat faptul că România „a acordat deja Ucrainei 22 de pachete de ajutor militar, iar în curând soldaţii noştri vor primi al 23-lea”,

a declarat ministrul într-o postare pe Facebook.

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu la Kiev 2025

De asemenea, Denis Smîhal a sugerat că Ucraina şi România ar putea colabora în domeniul fabricării de drone. Miniştrii au discutat despre posibilitatea utilizării mecanismului european SAFE pentru lansarea unor proiecte comune de schimb de tehnologii şi pentru „lansarea producţiei ucrainene în România”, a scris Şmîhal.

„Ne-am concentrat pe dezvoltarea cooperării industriale. Prioritatea este producţia de drone de interceptare, drone FPV, drone cu rază lungă de acţiune”, a afirmat Şmîhal.

Un alt subiect important pe agenda discuţiilor de la Kiev a fost, potrivit ministrului ucrainean, aderarea României la iniţiativa PURL, care oferă soldaţilor ucraineni arme americane.

„Reprezentanţii serviciilor de informaţii au oferit partenerilor lor informaţii detaliate despre situaţia de securitate şi planurile Rusiei. Împreună, am analizat provocările reprezentate de agresiunea rusă pentru ţările noastre”, menţionează Denis Şmîhal.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

0 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com