Click pentru a te abona

Ghinion. La Podul de la Brăila a început să iasă apă prin asfalt(!) CNAIR cere o nouă expertiză

71 Shares

Pare că Podul peste Dunăre Brăila – Tulcea chiar este urmărit de ghinion. După infiltrațiile în blocul de ancoraj, șuruburi neprinse sau nestrânse în parapete, tasări la rampa de urcare și cele 5 rânduri de reasfaltări, mai nou, prin găurile forate pentru verificarea grosimii asfaltului, iese apă. În zonă nu a mai plouat de peste două săptămâni.

Probleme la Podul Suspendat peste Dunăre August 2025

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat efectuarea unei expertize tehnice la Podul Suspendat peste Dunăre, după ce a fost observată prezenţa apei în interiorul stratului asfaltic prin mai multe găuri forate anterior pentru verificarea grosimii asfaltului turnat recent.

Conform purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, în contextul reasfaltării Podului Suspendat peste Dunăre cu noua reţetă asfaltică, în noul strat de asfalt au fost realizate în jur de 10 găuri tehnice de control, cu rol de verificare a grosimii stratului aplicat, un element esenţial pentru durabilitatea suprafeţei de rulare.

Probleme la Podul Suspendat peste Dunăre August 2025

Practic, aceste puncte de control le-au permis specialiştilor să se asigure că stratul asfaltic este turnat uniform, conform specificaţiilor tehnice prevăzute în proiect. În interiorul acestor orificii a fost observată de curând existenţa apei – un fenomen neobişnuit, mai ales în lipsa unor precipitaţii recente – motiv pentru care CNAIR i-a solicitat constructorului, care răspunde de lucrare pe durata garanţiei, să efectueze o expertiză tehnică completă, pentru a stabili sursa exactă a prezenţei apei şi de a identifica soluţiile eficiente şi cât mai puţin invazive pentru remedierea situaţiei.

„…Au fost făcute niște găuri prin care s-a putut măsura şi păstra nivelul stratului de asfalt. De curând, prin aceste găuri, s-a constat că iese apă şi am cerut constructorului, pentru că podul este în perioada de garanţie, efectuarea unei expertize, pentru a înţelege cu ce fenomen ne confruntăm, mai ales că în zonă nu a mai plouat de două săptămâni”,

a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

71 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com