„A început asfaltarea pe strada Dobrogeanu Gherea. Orașul Tulcea va fi pregătit pentru evenimentele lunii August, așa după cum am mai spus” (viceprimarul George Șinghi)
„A început asfaltarea pe strada Dobrogeanu Gherea, mâine finalizându-se turnarea primului strat. De mâine va începe și pavarea trotuarelor, în paralel cu cele de pe străzile Mihail Kogălniceanu și Gavrilov Corneliu. Aceste străzi sunt modernizate complet. Atât structura subterană cât și cea vizibilă. Orașul Tulcea va fi pregătit pentru evenimentele lunii August, așa după cum am mai spus”
ne-a informat viceprimarul George Șinghi.
Reamintim faptul că, în cadrul unui interviu realizat pe 14 Iulie a.c., viceprimarul George Șinghi ne informa despre stadiul lucrărilor de infrastructură și de motivele care au provocat anumite întârziei:
„Avem foarte multe proiecte începute. Știu că cetățenii resimt mai ales proiectele de infrastructură și că toată lumea așteaptă cu nerăbdare finalizarea acestora.
Pe aceste străzi avem rețele foarte vechi, de alimentare cu apă, de canalizare și trebuie să intervenim, să le modernizăm, să realizăm branșamentele aferente fiecărui imobil, rețele de comunicații sau de energie care au fost îngropate, de iluminat public și, în unele zone, și de ape meteorice. Nu am dat doar un asfalt de dragul de a arăta bine, ci am lucrat la toată infrastructura fiecărei străzi.
Cel mai mare deranj, presupun, că este cauzat de centrul orașului și vorbesc despre strada Dobrogeanu Gherea, dar și despre celelalte tronsoane – Mihail Kogălniceanu și Bunavestire. Au apărut lucrări neprevăzute, de exemplu un canivou din beton, al Energoterm, care a trebuit să fie traversat în multe locuri. Au apărut alte canivouri mari ale rețelelor de comunicații. Deci au apărut câteva modificări de proiect care au condus la întârzieri.
Întreaga stradă Dobrogeanu Gherea va fi asfaltată, mai ales că în luna August vom avea și evenimente care se desfășoară în municipiu: Festivalul Peștișorul de Aur dar și Zilele Tulcei, astfel încât centrul orașului trebuie să fie pregătit pentru aceste evenimente”.
