Vezi cum se schimbă Zona Centrală a Municipiului Tulcea (foto)
În cadrul unei conferințe de presă organizată de Primăria Municipiului Tulcea, s-au anunțat rezultatele Concursului Internațional de Soluții (Proiecte) privind Regenerarea Urbană, „Zona Centrală, Tulcea”!
Juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență internațională, fiind cooptați experți arhitecți și urbaniști din patru țări: Arh. Gustavo Figueira Serrano (ES), Arh. peis. Jörg Michel (DE), Arh. peis. Barnabás Ede Szakács (HU), Arh. Alexandru Axinte (RO), Arh. Ana Maria Zahariade (RO), Arh. Laura Cristea (RO), Arh. Urb. Irina Popescu-Criveanu (RO), Arh. Andreea Catrinel Matache – Reprezentantul Autorității Contractante, Arhitect Șef (RO), Ing. Simion Tănase (RO) – membru supleant.
PREMIUL I – Proiectul nr. 109 – PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ S.R.L. Autori principali: Arh. Andrei Bacoșcă, Arh. Mădălina Doroftei, Arh. Ruxandra Grigoraș, Arh. Lázár Csaba, Arh. Mădălina Perju, Arh. Daniel Șerban
Ordinul Arhitecților din România (OAR), cu sprijinul Filialei Teritoriale Dobrogea a OAR, alături de Autoritatea Contractantă – Municipiul Tulcea a organizat Concursul Internațional de Soluții „Regenerare urbană Zona centrală – Piața „Mircea cel Bătrân”, strada Unirii și Zona „Trei Fântâni” din Municipiul Tulcea”
„Mulțumesc tuturor celor care s-au înscris la acest concurs cu proiecte deosebite. Iată, juriul a deliberat și a desemnat drept câștigător Proiectul cu numărul 109. Eu doresc să precizez faptul că avem finanțare europeană asigurată, vorbim despre un mare Proiect de Regenerare Urbană care cuprinde Zona centrală – Piața „Mircea cel Bătrân”, strada Unirii și Zona „Trei Fântâni” din Municipiul Tulcea”.
Mărturisesc cu plăcere că m-au surprins multe dintre proiectele pe care urmează să le prezentăm în detaliu tulcenilor. Astfel, pe data de 5 August va fi Publicarea Galeriei de proiecte pe site-ul oficial al concursului, Deschiderea unei expoziții publice într-un spațiu la care ne gândim încă. Mulțumesc Ordinului Arhitecților din România pentru parteneriat și profesionalism și felicit toți participanții”
a declarat primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie
