Click pentru a te abona

Ai fost debranșat de la Energoterm? Vezi ce trebuie să faci ca să beneficiezi de programul „Cald în casă” al Primăriei Tulcea

1.1K Shares

Închiderea Energoterm (sistemul public de termoficare) care a produs o serie de tensiuni în rândul cetățenilor branșați la acest sistem subvenționat de Primăria Tulcea cu banii din taxele tuturor tulcenilor, a fost adoptat în Consiliul local Programul „Cald în casă”, care constă în acordarea de tichete sociale sociale în valoare de până la 7.000 de lei pentru familiile și persoanelor singure, vulnerabile, cu venituri reduse.

Programul este gestionat de Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS) Tulcea și a alocat deja o primă tranșă de 3 milioane de lei pentru cererile care au fost depuse până acum.

Stefana Zibileanu Director DAPS Tulcea

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru acest ajutor

Pot solicita ajutor persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • Sunt proprietari, coproprietari, au înstrăinat locuința păstrând drept de abitație/uzufruct sau sunt împuterniciți legal;
  • Au folosit energia termică furnizată de Energoterm în sezonul noiembrie 2024 – martie 2025;
  • Locuința este racordată la sistemul centralizat până la 30 aprilie 2025;
  • Nu au datorii la Energoterm sau la Asociația de Proprietari;
  • Nu dețin bunuri care exclud acordarea venitului minim de incluziune (de exemplu: alte imobile în afara locuinței de domiciliu, terenuri peste 1.200 mp urban / 2.500 mp rural, mașini mai noi de 10 ani – cu excepții, depozite bancare mari etc.).

Care este valoarea ajutorului conform venitului pe care îl ai

Pentru FAMILII:

  • Sub 1.386 lei pe membru – 7.000 lei ajutor
  • Între 1.386 și 1.784 lei – 4.000 lei ajutor
  • Între 1.784 și 2.000 lei – 2.000 lei ajutor

Pentru PERSOANE SINGURE:

  • Sub 2.300 lei – 7.000 lei ajutor
  • Între 2.300 și 3.500 lei – 4.000 lei ajutor
  • Între 3.500 și 4.000 lei – 2.000 lei ajutor

Dosarul: Documentele de care ai nevoie

Pentru a beneficia de sprijin, solicitanții trebuie să depună:

  • Cerere tip (disponibilă la sediul DAPS sau pe e-mail);
  • Copii după actele de identitate (inclusiv certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani);
  • Actul de proprietate al locuinței;
  • Adeverință de la Energoterm privind utilizarea serviciului și lipsa datoriilor;
  • Adeverință de la Asociația de Proprietari cu numărul de locatari și lipsa datoriilor;
  • Documente privind veniturile lunii anterioare depunerii cererii (adeverință salariu, cupon pensie, indemnizații etc.).

Dosarele se depun la sediul DAPS Tulcea, str. Isaccei nr. 36, sau online la contact@daps.ro sau beneficii@daps.ro.

Programul de lucru este:

  • Luni – Joi: 08:00 – 16:30
  • Vineri: 08:00 – 14:00 Telefon: 0240 513641

Când primești tichetele

Tichetele sociale se acordă o singură dată, dar se eliberează lunar, pe măsură ce dosarele sunt verificate și aprobate. „Estimăm că aproximativ 700 de persoane se vor încadra în acest program. Dintre aceștia, circa 300 vor primi suma maximă de 7.000 de lei.Dar trebuie să se știe că nu așteptăm să strângem toate cererile. Le procesăm și emitem tichetele etapizat, în funcție de data depunerii, astfel încât toate persoanele care se încadrează în coordonatele arătate mai sus iși vor primi tichetele pentru ajutorul de încălzire a locuinței.

Reamintesc faptul că distribuirea tichetelor este programată să înceapă la sfârșitul lunii august. Primele tichete vor fi acordate celor care au depus dosarele în iulie ”, a precizat directorul DAPS, Ștefana Zibileanu”

Cum pot fi folosite tichetele

Tichetele pot fi folosite pentru:

  • Achiziția de aparate de încălzire (radiatoare, centrale pe gaz, centrale electrice, aeroterme, aparate de aer condiționat);
  • Montajul acestor aparate de către firme autorizate.

Ele sunt valabile în rețeaua de magazine partenere Up România (emitentul tichetelor), inclusiv Altex, Dedeman și firme de construcții locale. În cazurile în care un comerciant din Tulcea nu figurează pe listă, acesta poate încheia rapid un contract de colaborare.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.1K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com