Festivalul „Scrumbii de Rusalii” – un regal gastronomico-muzical la Satul Pescăresc din Municipiul Tulcea
Festivalul „Scrumbii de Florii” se transformă în acest an în 𝐒𝐜𝐫𝐮𝐦𝐛𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐑𝐮𝐬𝐚𝐥𝐢𝐢 și se va desfășura în perioada 6-8 Iunie 2025 la Satul Pescăresc Tradițional din municipiul Tulcea.
Festivalul celebrează valoroasa gastronomie locală, având în prim-plan: scrumbii la grătar, afumate sau marinate, borșuri de pește, plăcinte dobrogene, baclavale, dulcețuri, produse artizanale, conserve locale, brânzeturi și preparate tradiționale din Delta Dunării și din toată regiunea.
Bineînțeles, vinurile dobrogene ne vor însoți permanent în această călătorie a gusturilor și simțurilor.
Experiența gastronomică va fi dublată de concerte live, numeroase ateliere de creație, activități diverse pentru copii și chiar plimbări cu trăsura prin zona microdeltei Zaghen. În egală măsură, festivalul este dedicat și patrimoniului artistic al comunităților etnice locale. Asta înseamnă că ne vom bucura împreună de muzică live, spectacole de calitate și tot felul de ateliere și activități pentru copii (și nu doar), toate într-o atmosferă relaxată.
Festivalul a fost inițiat anul trecut de 𝑶𝑴𝑫 𝑴𝒖𝒏𝒊𝒄𝒊𝒑𝒊𝒖𝒍 𝑻𝒖𝒍𝒄𝒆𝒂, sub umbrela brandului turistic Tu și Tulcea, fiind organizat de Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul Deltaica, Ivan Pescar și We Are Romania. Mulți alți parteneri vor fi anunțați în curând!
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Festivalul se deschide vineri, 6 Iunie la ora 14:00, cu ateliere, expoziții și prima mini-expediție „Exploratorii Zaghen”.
De la ora 20:00, pe scenă urcă Zagăn și Taraful de la Mârșa – rock cu rădăcini locale și un taraf autentic, cu sunet curat, ca odinioară!
Pe 7 și 8 iunie, vă așteaptă zile pline, pe Pajiște sau la Cherhana:
Ateliere pentru copii și adulți (pâine, educație senzorială, conferințe, degustări)
Plimbări cu trăsura
Expoziții, ateliere și tururi ghidate despre natură, gastronomie și viața Deltei
Prezentări Paddle Journeys – iar duminică, ieșire pe apă cu SUP-urile!
*Concerte de neratat:
• Tiptil (urban groove-funk-jazz etc)
• Raul Kusak & Vali Răcilă (blues-jazz)
• Sabin Penea & Alexandru Stoica (folclor balcanic reimaginat)
• Nightlosers (blues ardelenesc)
