Un bărbat de 32 ani din Isaccea a murit într-un accident rutier teribil la Constanța, cu 3 autoturisme implicate
Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN39, în zona Costinești. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 3 autoturisme implicate.
În urma impactului devastator, un bărbat, de 32 de ani, a decedat. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie, de 33 de ani, care ar fi circulat pe prima bandă, dinspre Constanța către Mangalia, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, ar fi pătruns pe a doua bandă, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, acesta din urmă fiind proiectat pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani.
Conform datelor transmise de Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, la sosirea echipajelor au fost identificate trei victime: Un bărbat aflat în stop cardio-respirator. A fost scos dintre fiarele contorsionate de echipajul de descarcerare și s-au aplicat imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, acestea nu au avut succes, iar victima a fost declarată decedată la fața locului. Marian Ghiță avea 32 de ani, era din Isaccea și locuia în Constanța.
Un alt bărbat a suferit traumatisme abdominale și la nivelul membrelor superioare și a fost transportat de urgență la spital. O femeie de 32 de ani a suferit un atac de panică, fiind monitorizată de echipajele medicale.În urma impactului, bărbatul, de 32 de ani, a decedat iar femeia, de 33 de ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
