La Tulcea, Zona de Picnic – Parc Lac Ciuperca, a fost deschisă. Intrarea liberă. Vezi programul
Începând din data de 1 Mai 2025, Zona de PICNIC special amenajată de Primăria Municipiului tulcea în zona Lacului Ciuperca a fost deschisă publicului.
Programul de funcționare în zona indicată este în intervalul orar 10:00 și 18:00 de luni până duminică. Sunt disponibile cinci grătare şi zece foişoare care sunt închiriate de dimineaţă, de la ora 10.00, până la ora 18.00. Pe data de 1 iunie, pe lac vor fi aduse şi ambarcaţiunile.
Accesul la Zona de PICNIC este gratuit. Programarea se poate face pentru o perioadă de 3 ore. Durata se calculează de la ora predării efective a foișorului. În situația în care nu există alte programări, se poate face prelungirea pentru încă o oră.
Predarea foișorului se face pe baza actului de identitate al utilizatorului. Se recomandă păstrarea distanței atât în interiorul foișoarelor, cât și în exterior, astfel încât să nu se creeze aglomerări.
Persoanele fizice care utilizează facilitățile de picnic trebuie să aibă cele necesare pentru a putea prepara mâncarea în condiții optime și de siguranță alimentară.
Persoanele fizice din Municipiul Tulcea care desfăşoară activitatea de picnic în zona indicată pentru activităţile de picnic “Parcul Lac Ciuperca – zona de picnic” au următoarele obligaţii:
• să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonei prevăzute la art. 6 din prezentul Regulament.
• să utilizeze zona de agrement doar în scopul pentru care a fost amenajată și să desfășoare doar activitățile permise prin prezentul regulament;
• să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
• să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă;
• să aprindă focul doar în perimetrul zonei indicate pentru activităţile de picnic respectiv în perimetrul “Platformă gratar“ – zona de picnic din cadrul “Parcului Lac Ciuperca”.
• să respecte Programul/orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;
• să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat, să nu abandoneze obiecte de orice fel în interiorul sau în vecinătatea perimetrului zonei indicate pentru activități de picnic;
• să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;
• să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise;
• să nu hrănească animalele;
• să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit;
• să nu posteze semne sau mesaje obscene;
• să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori, să nu aducă dispositive muzicale proprii, echipamente audio, boxe portabile, etc;
• să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în interiorul sau în vecinătatea zonei indicate pentru activitățile de picnic;
• să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
• să nu desfăşoare activităţi de picnic pe domeniul public si/sau privat al Municipiului Tulcea în afara zonei indicate pentru activităţile de picnic “Parcul Lac Ciuperca – zona de picnic ”din Municipiul Tulcea.
