Tânărul care a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia, a fost prins
Un tânăr de 21 de ani, condamnat în prima instanţa la trei ani de închisoare pentru furt calificat şi aflat în arest preventiv, a evadat, miercuri, din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. El a fost căutat de poliţişti, jandarmi, reprezentanţi al Peniteniciarului Poarta Albă şi poliţişti de frontieră și a fost prins miercuri după-amiază, în apropierea oraşului Cernavodă.
”La data de 18 decembrie, în jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră, l-au depistat pe numitul Dumitru Marius Mădălin, în extravilanul oraşului Cernavodă. Bărbatul se află acum în custodia poliţiştilor şi va fi escortat la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”,
au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Penitenciarul Poarta Albă a anunţat că deţinutul Marius Mădălin Dumitru, în vârstă de 21 de ani, aflat în custodia Penitenciarului Poarta Albă, a părăsit, miercuri, în jurul orei 12, camera de arest a Judecătoriei Medgidia.
El a fost condamnat în prima instanţă la trei ani de închisoare pentru furt calificat şi se află în stare de arest preventiv.
