Remember: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (n.23 noiembrie 1925, Mahmudia, Tulcea – d.21noiembrie 2006, Washington DC)
Rugăciunea pentru neam : „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, venim la tine, Doamne, cu pocăința și durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc.

Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împarat ceresc în țara noastră și în neamul nostru și-l scapă, Iisuse, de uneltirile vrajmașilor văzuți și nevăzuți. Că prigonește vrăjmașul sufletul neamului româanesc și viața lui o calcă în picioare. Că l-au trădat cei puși de Tine să-l conducă și au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Și ei au știut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri și au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au instrăinat. Dar poporul acesta Te slăvește, Doamne, nu numai cu buzele ci și cu inima.

Adu-Ți aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii și monahiile care zilnic se roagă pentru el și pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru ca toți ne-am abătut, toți am făcut nelegiuire, și ierarhii, și preoții și credincioșii. Nu mai este nici unul care sa facă dreptate, nu mai este nici unul!
Reunifică poporul Tău. Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârșite, apostaziile, răutățile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare și la răzvrătire împotriva Ta. Adu-Ți aminte, Stăpâne, de toți cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica si Neam; adu-Ți aminte de sângele lor care s-a vărsat și pune-l pe acesta în balanța iertării noastre.
Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grija și credința prin veacuri, redă-i bisericile și mănăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului și îmbelșugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creștină și națională de altadată, conducători buni și cinstiti, neasupritori, nemincinoși și nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse, Mare Arhiereu, preoți dăruiti Bisericii și Neamului, credincioși misiunii lor, adevărați seceratori, așa cum Ii vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne, întru îndurarea Ta! Nu intra, Stăpâne, la judecata cu robii tăi, ci întoarce-Ți iar privirea spre noi și ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Și trecând prin patimile toate, curătați prin suferinta, să ajungem și la Sfânta Ta Înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin!” (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa)
Născut la 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, județul Tulcea, într-o familie cu unsprezece copii. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a murit la 21 noiembrie 2006, la Washington. Studiile primare le-a săvârșit în satul natal, iar mai apoi, în anul 1945 a terminat Liceul „Principele Carol” din Tulcea, și s-a înscris la Facultatea de Medicină, din Bucuresti.
Părintele Calciu a fost dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. A îndurat peste 21 de ani de închisoare în regimul comunist. A fost închis la Aiud, Gherla, Pitesti, Jilava. A fost eliberat din închisoarea Aiud în 1963, însă i s-a stabilit domiciliu forțat în Bărăgan. În 1985, se stabilește în Statele Unite, fiind alugat din țară de comuniști.
Conform dorinței sale, a fost înmormîntat în țară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu.

„Ţi-am vorbit tinere şi îţi voi vorbi şi mai departe. Fiindcă sunt preot al lui Hristos. Pentru că Dumnezeu ne-a descoperit, prin iubire, această taină a lucrărilor Sale. Fiindcă Iisus mi-a poruncit să ţi-o fac cunoscută şi ţie, ca tu să nu poţi spune: „Nu am ştiut!”. Ca să ştii că poţi să zbori şi că numai zborul spiritual este cu adevărat înalt; cel al materiei este ca un zbor cu aripi frânte”. – Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa
