Click pentru a te abona

Legea 154/2021 trebuie să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2024. Onoarea nu poate fi prorogată!

1.7K Shares

Deputatul PNL Tulcea, Michael Gudu, a anunțat că a inițiat și susținut un amendament la Legea 154/2021, care a stabilit ca urmașii persoanelor deportate pe criterii etnice să primească o indemnizație. Deși legea este în vigoare din 2021, statul român a tot amânat aplicarea acesteia.

Michael Gudu Amendament la Legea 1512021

Legea 154/2021 să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2024. Onoarea nu poate fi prorogată

„Astăzi, împreună cu colegii mei deputați, Șișcu George și Adrian Cozma, am inițiat un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Prin acest amendament, am propus ca Legea 154/2021 să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2024, facilitând astfel plata compensațiilor stabilite pentru urmașii românilor care au suferit persecuții etnice între 1940 și 1944.

Este o datorie a statului român să corecteze nedreptățile comise în perioada regimului comunist, implementând măsurile de reparație prevăzute de lege. Sperăm ca sursele financiare necesare pentru efectuarea acestor plăți să fie asigurate, astfel încât legea să devină efectivă de la 1 ianuarie 2024.

Onoarea nu poate fi prorogată!”,

a declarat Michael Gudu, deputat PNL Tulcea.

CMF 11240002

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.7K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com