Gheorghe Țilincă, primar Casimcea: „Care-i secretul celui de-al șaselea mandat de primar? Să-ți respecți cuvântul dat și să comunici cu oamenii, să le explici ce anume vrei să faci și să-i asculți”
Gheorghe Țilincă, Primarul reales pentru a șasea oară de cetățenii comunei Casimcea, și-a depus jurământul de învestitură în prezența unui public numeros format din oficialități, invitați și a familiei sale.
La festivitate a fost prezent secretarul general al Prefecturii Tulcea, Cristian-Gabriel Ordean, președintele PNL județul Tulcea, Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, Deputații Michael Gudu și George Șișcu, tinerii primari aflați la primul mandat, Gabriel Neacșu (Ostrov) și Cătălin Mocanu (Valea Nucarilor), Doina Săcui, președinta organizației județene de femei a PNL, secretarul și secretarul adjunct al liberalilor, Nicolae Bibu și Dumitru Nurciu, consilierii locali, preoții parohiilor comunei, profesori, angajați ai primăriei, alți invitați.
Ceremonia de depunere a jurământului și de constituire a noului Consiliu local s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de caldă, deschisă și prietenoasă.
„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Casimcea. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
a rostit pentru a șasea oară, primarul reales Gheorghe Țilincă.
„Vă mulțumesc cu mâna pe suflet tuturor, oamenilor care au în continuare încredere în mine și-mi dau șansa de a finaliza tot ceea ce am început și am realizat în 20 de ani, consiliului local cu care am lucrat întotdeauna bine pentru comunitate, colegilor liberali care m-au susținut și de multe ori mi-au cerut sfatul, echipei de la primărie care lucrează nu bine, foarte bine, colaboratorilor și nu în ultimul rând, familiei mele, soției, un munte de răbdare și un punct de sprijin vital pentru mine, băieților mei deveniți și ei părinți, nepoților mei frumoși și deștepți. Vă mulțumesc, vă prețuiesc și vă iubesc pe toți”
a spus Gheorghe Țilincă emoționat.
„Când am venit aici, la primărie am luat totul de la zero și sunt mândru de ceea ce am realizat până acum, de faptul că ceea ce nouă, localnicilor ni se pare firesc, pentru cei care vin pe la noi din alte județe este o comună europeană cu drumuri asfaltate, parcuri, școli și edificii culturale moderne, biserici străvechi reabilitate, logistică de calitate.
Le mulțumesc tinerilor primari care au răspuns invitației mele și vreau să le spun că întotdeauna începutul este greu, lucrurile sunt dificil de urnit dar nimic nu devine o povară când simți că-i ai alături pe oamenii pe care nu ai voie să-i dezamăgești. Să-ți respecți cuvântul dat și să comunici cu oamenii, să le explici ce anume vrei să faci, de ce merge mai greu sau mai bine, să te sfătuiești cu oamenii și să nu-i păcălești”
a mai spus cu înțelepciune primarul Gheorghe Țilincă.
Edilul a făcut apel la unitate „să strângem rânduile pentru că împreună suntem mai puternici(!) și să alegem în continuare oameni care sprijină cu adevărat comunitatea și care, după cum vedeți, sunt alături de noi mereu. Felicitări, echipei de consilieri, felicitări, tuturor! ”.
