Click pentru a te abona

Prima prelevare de organe: pacientul avea 30 de ani!

0 Shares

Premieră medicală pentru Constanţa! Ieri a fost realizat prima prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 30 de ani, aflat în moarte cerebrală. De la constănţean au fost prelevaţi rinichii şi ficatul care au ajuns la Institutul Fundeni din Capitală pentru a salva mai multe vieţi. Intervenţia a fost realizată de o echipă de la Fundeni, cu ajutorul unei echipe de specialişti din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

Medical 01Ieri a avut loc prima prelevare de organe realizată în Spitalul Judeţean Constanţa. Rinichii şi ficatul unui pacient de 30 de ani, aflat în moarte cerebrală, au ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală pentru a salva alte vieţi. Intervenţia chirurgicală este o premieră pentru Constanţa, iar medicii care au luat parte la ea fac parte din secţiile de terapie intensivă, neurochirurgie şi din programul de transplant. „Pacientul a fost declarat cu moarte cerebrală marţi, în jurul orei 19,30, pacient care era deja internat la Spitalul Judeţean de aproximativ 72 de ore. Acesta a fost internat pe secţia de terapie intensivă într-o stare foarte gravă şi a primit diagnosticul de anevrism cerebral. Pacientul era în evidenţele spitalului încă de acum patru ani, de când a mai avut un accident vascular, deci starea lui era instabilă. Următorul pas de la diagnostic a fost acela de a se discuta cu familia pentru a lua consimţământul transplantării organelor. Le mulţumesc medicilor care au luat parte la această intervenţie. Spitalul a intrat într-un circuit naţional de transplantare de organe, ceea ce înseamnă că suntem capabili să realizăm intervenţii foarte importante şi să sal-văm, astfel, vieţi”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, Dănuţ Căpăţână.
Au fost prelevaţi rinichii şi ficatul După ce medicii din secţia de terapie intensivă au pus diagnosticul de moarte cerebrală, coordonatorul programului de transplant, dr. Marius Prăzaru, a discutat cu familia pentru con-simţământ. „Pacientul era cunoscut cu malformaţie ateriovenoasă cerebrală, admis în terapie intensivă cu comă de gradul III, pentru care în primele 24 de ore am realizat teste de apnee şi electroencefalogramă, pentru a putea pune diagnosticul de moarte cerebrală, urmată apoi de prelevarea de organe. Am discutat cu familia şi am susţinut consimţământul prele-vării organelor, iar următorul pas a fost ca medicii de la secţiile de neurologie, chirurgie şi terapie intensivă să ne ajute să îi susţinem artificial funcţiile vitale“, a declarat dr. Marius Prăzaru, coordonatorul programului de transplant din cadrul Spitalului judeţean Constanţa.
„Cel puţin trei vieţi au fost salvate!“
Pacientul a fost internat cu comă profundă, cu diagnosticul de accident vascular hemoragic, cunoscut cu aceste probleme încă din 2006. Testele de sânge pentru a vedea compatibilitatea donatorului constănţean au fost preluate la spitalul din Constanţa şi trimise pentru confirmare la Insti-tutul Fundeni din Bucureşti. „80% din testele de sânge au fost realizate în spitalul de la noi, iar cele de compatibilitate preluate tot aici au fost trimise în capitală cu o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Constanţa. Două echipe de medici de la Fundeni au ajuns miercuri dimineaţă şi au prelevat organele. La ora 23,30 în seara de marţi am primit confirmarea testelor de compatibilitate şi atunci s-a început suportul pacientului. Intervenţia s-a realizat în sala de politraumă a secţiei de ortopedie din spital şi a fost un lucru extrem de pozitiv să primim vestea că au fost găsiţi deja pacienţi compatibili. Cel puţin trei pacienţi cu insuficienţă renală vor putea fi salvaţi în urma acestui transplant şi cel puţin unul de ficat”, a declarat dr. Victoria Bădărău, şefa secţiei de terapie intensivă a Spitalului Judeţean.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com