Primul Parc fotovoltaic din Municipiul Tulcea cu o putere instalată de 1 MW, pus pe pauză de cercetările arheologice. Soluții alternative
Primul Parc fotovoltaic din Municipiul Tulcea proiectat pentru un teren de cca 6 hectare de pe strada Taberei (în spatele blocurilor din strada Viitorului), a fost pus pe pauză de cercetările arheologice.
„Este un proiect cu o locaţie bună pentru amplasamentul unui parc fotovoltaic, și pentru că că în apropiere sunt liniile Enel şi PPC la care se pot face acordurile.
Am început acest PUZ, însă am fost condiţionaţi de anumite avize, mai ales cele de la cultură pentru că în zonă sunt numeroase vestigii arheologice. Astfel încât lucrările sunt în întârziere.
Vorbim despre o investiţie de 13.828.287,11 lei, inclusiv TVA care constă în realizarea a două capacităţi de producere a energiei electrice din sursă solară cu tehnologie fotovoltaică, cu o putere instalată de 1 MW/parc.
Cum spuneam, am fost nevoiți să schimbăm mai multe coordonate, să găsim alte soluții pentru realizarea acestui proiect pentru care există finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. În pofida întârzierii, proiectul se va realiza”
a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi.
„Vorbim, în fapt, despre primul parc fotovoltaic din municipiu, însă avem în lucru și alte proiecte de acest fel și mă refer la un parc industrial şi la unul fotovoltaic care să poată deservi întreaga reţea, nefiind foarte important să fie în proximitate.
Se ia în considerarea zona Vărărie Baltă şi cea din proximitatea staţiei de transformare, a străzii Transformatorului”
a mai declarat viceprimarul George Şinghi.
Principalele funcţii pe care instalaţia electrică fotovoltaică le va îndeplini sunt de captare a energiei solare şi transformarea acesteia în energie electrică.
Terenul este relativ plat, fără denivelări bruşte, fiind pretabil pentru instalarea sistemelor fotovoltaice propuse pentru întreaga sa suprafaţă. El beneficiază de acces dintr-o cale de comunicaţie rutieră.
