Atenție la BANI ! Inculpații cumpărau băuturi alcoolice cu bani falși.
*un grup infracţional organizat – bancnote contrafăcute de 50 lei și 100 de lei

Procurori din cadrul DI.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Dura Stelea și Dura Lucian-Vasile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de valori falsificate și înşelăciune.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna mai 2016, inculpații Dura Stelea și Dura Lucian-Vasile împreună cu o altă persoană, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni din sfera falsificării de monedă, fiind identificate bancnote contrafăcute în cupiură de 50 lei și 100 de lei.
Modul de operare a constat în iniţierea unor relaţii comerciale de mică amploare, care le-a permis plata în numerar, inculpații achiziționând băuturi alcoolice de la diferite persoane fizice folosind ca mijloc de plată fraudulos bancnote falsificate de 50 lei și 100 de lei.
Prejudiciul estimat este în sumă de 8600 lei.
Inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.
