Primăria Tulcea: Operă la Templul Israelit din Tulcea.10 ani de la reinaugurarea clădirii construite în 1859
Pentru a marca 10 ani de la reinaugurarea Templului Israelit din Tulcea, Primăria Municipiului, alături de Federația Comunităților Evreiești din România – Comunitatea Tulcea și Asociatia Divas, au organizat spectacolul „Opera la Templu”- pagini celebre de operă, operetă, canzonete.
Din program au făcut parte arii celebre de Verdi, Bizet, Dendrino, Claudio Villa, E Di Capua, V. Di Chiara, Colaj Tango –uri celebre și cântece evreiești tradiționale. Un spectacol inedit de o oră și jumătate care a încântat auditoriul.
„Clădirile de patrimoniu, obiectivele culturale, ale infrastructurii născute în timp sau contemporane, indiferent de proprietarul lor, de multe ori vremelnic, aparțin municipalității și comunității, care dăinuie peste vremuri. Punerea lor în valoare, care le asigură și continuitatea, este, în primul rând, datoria autorităților locale.
Evenimentul face parte și din deschiderea Templului Israelit către o serie de concerte de muzică de cameră și alte activități culturale, adresate publicului larg, în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Tulcea și Federația Comunităților Evreiești din România – din România – Comunitatea Evreilor din Tulcea. Mulțumim tuturor celor implicați și în mod special lui Solomon Faimblat, Președintele Comunității Evreilor Tulcea”
a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.
Templul Israelit din Tulcea a fost ridicat în anul1859. Este o clădire de patrimoniu, unică prin arhitectura sa, și a beneficiat de reparații capitale în perioada 2010-2014.
