Click pentru a te abona

Michael Gudu: Am susținut reforma pensiilor începând cu Legea și finanțarea costurilor de recalculare până la finanțarea majorării

973 Shares

Noua lege a pensiilor este una eminamente liberală pentru că încurajează munca și contributivitatea.

Recalcularea și majorarea pensiilor este consecința pozitivă a reformei sistemului de pensii inițiată de PNL. Această reformă a fost gândită încă din 2021, când a fost inclusă, la propunerea PNL, în PNRR.

Pensionari foto rol ilustrativ

Mai mult, noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie și care conține formula de calcul prin care pensiile urmează să fie majorate, a fost gândită în cea mai mare parte de PNL.

„Am susținut procesul de recalculare a pensiilor, asigurând finanțarea costurilor de recalculare și digitalizarea sistemului din fonduri europene. Aceste costuri au fost negociate de PNL pentru a fi prinse în PNRR.

Michael Gudu mesaj la festivalul international de folclor Pestisorul de Aur 2024

În acest sens, PNL a asigurat creșterea bugetelor alocate pentru pensii, astfel încât majorarea pensiilor să fie posibilă. Din 2020 și până în 2024, bugetul pentru pensii a crescut de la 81,4 miliarde de lei, la 136,3 miliarde lei

Am susținut reforma pensiilor începând cu Legea și finanțarea costurilor de recalculare până la finanțarea majorării de la buget.

Pensionarii vor primi, începând de vineri, 16 august, deciziile de recalculare a pensiilor. Ele vor fi distribuite de Poșta Română până la finalul lunii august, după ce Casa Națională de Pensii Publice a reușit să termine la timp procesul de recalculare a pensiilor”

a declarat deputatul tulcean Michael Gudu.

Potrivit estimărilor președintelui liberal al Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, peste 3,8 milioane de persoane  vor beneficia de creșterea pensiilor în urma recalculării lor, ceea ce reprezintă peste 82% din totalul pensionarilor din România. Totodată, creșterea medie a pensiilor va fi de aproape 27%. 

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

973 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com