Click pentru a te abona

S-a votat extracția controlată a urșilor și aducerea lor într-un echilibru cu arealul natural existent

5.4K Shares

Parlamentul, reunit într-o sesiune extraordinară a adoptat o modificare necesară a legislației privind populația de urși. Odată cu această modificare, autoritățile vor putea interveni în sensul extracției exemplarelor de urși și aducerea lor într-un echilibru cu arealul natural existent.

Votul masiv în favoarea proiectului de lege arată o înțelegere comună a pericolului pe care îl reprezintă numărul mare de urși din România. Deputații PNL au votat în favoarea acestui proiect de lege.

Proiectul de lege votat în Parlament este doar o măsură din ansamblul de acțiuni necesare pentru gestionarea sustenabilă a populației de urși. După adoptarea proiectului, vor fi analizate și alte măsuri complementare.

Michael Gudu Declarație Politică Camera Deputaților
Michael Gudu deputat PNL Tulcea

Noul cadru prevede extracția unui număr anual de urși. Aceste măsuri de extracție vor fi unele de prevenție, în zonele afectate de o populație mare de urși, sau de intervenție, în cazuri de urgență, când este pusă în pericol viața oamenilor.

Nu se pune problema unei vânători necontrolate, nu acesta a fost sensul votului din Parlament.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.4K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com