Click pentru a te abona

Șantaj și nereguli la Podul Brăila – Tulcea: Constructorul mai cere 230 de milioane pentru a deschide drumurile de acces iar Podul rămâne subiect de campanie electorală

64.3K Shares

Lucrurile la Podul suspendat peste Dunăre Brăila Tulcea, obiectiv central în campania electorală pentru mulți candidați, se complică pe zi ce trece

Podul suspendat peste dunăre Brăila Tulcea

Constructorul italian WeBuild, fost Astaldi, este hotărât să nu deschidă circulației drumurile de acces spre Jijila, dar şi cel de pe malul brăilean, dacă nu capătă în plus 230 de milioane de lei, suma care, în opinia lor, ar trebui să acopere cheltuielile cu lucrările făcute prost (infiltrații, reasfaltare de 3 ori) pentru care au făcut mai multe serii de reparații. Ministrul Transporturilor susține că este vorba despre şantaj şi că va acționa în instanţă compania italiană.

Podul suspendat peste Dunăre Brăila Tulcea finalizat

Gâlceava-i mare, niciuna dintre părți nu cedează iar drumurile finalizate rămân închise circulației până-n octombrie 2024, termen dat de instanța de judecată. Dacă nu va urma o altă prelungire.

Între cele două părți, beneficiar și constructor, există peste 20 de litigii în instanță, prin care fiecare cere decontarea unor lucrări sau diverse penalități. Cristian Pistol, director la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere: 

„Cred că, până la urmă, constructorul o să înțeleagă că nu putem acționa decât contractual și își va revizui poziția, astfel încât să punem în valoare podul cu drumurile de legătură”.

A treia asfaltare la Podul peste Dunăre Brăila Tulcea de la inaugurare

Conform informațiilor făcute publice este aproape gata și drumul expres Galați – Brăila de 12 km, care urmează să facă legătură între orașele din Moldova și Constanța, pe podul peste Dunăre. Constructorul român are termen de finalizare luna decembrie.

Însă și legătura drumului expres Galați – Brăila cu podul peste Dunăre depinde tot de darea în folosință a segmentelor de șosea pe care constructorul italian refuză să le inaugureze.

De la inaugurare (6 Iulie 2023) și până acum podul, a fost subiect de scandal urmare a numeroaselor probleme apărute: de la infiltrațiile de apă în blocul de ancoraj al cablurilor podului, la denivelări și crăpături în straturile de asfalt și până la chestiunea șuruburilor nestrânse la parapetele de protecție.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

64.3K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com