Gheorghe Țilincă, primarul comunei Casimcea a semnat astăzi un contract de 14.085.799 lei pentru asfaltarea a încă 8 km de străzi
Gheorghe Țilincă, primarul comunei Casimcea a semnat astăzi la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) un contract de finanțare pentru asfaltarea a încă 8 km de străzi și drumuri comunale.
“Vorbim despre un Proiect pe care l-am întocmit și înaintat pentru finanțare. Astăzi am semnat contractul în valoare de 14.085.799 lei, o finanțare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru reabilitarea și asfaltarea a încă 8 km de străzi și drumuri comunale din Casimcea și Războieni.
După implementarea acestui proiect ne mai rămân de asfaltat doar 3 km de drumuri din intravilanul localității Casimcea și putem spune că am asfaltat toate străzile din comună. Infrastructura rutieră a fost întotdeauna una dintre prioritățile mele alături de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare.
Sunt foarte mulțumit că, iată, putem continua în ritm alert toate proiectele pe care ni le-am propus. Avem cu toții nevoie de o infrastructură sănătoasă, bine realizată, conform standardelor, pentru ca întreaga comună să se dezvolte.
Îmi doresc din tot sufletul ca oamenii plecați prin țări străine să-și caute de muncă, să aibă oportunitatea de a se întoarce acasă. Vreau să mulțumesc tuturor celor care lucrează la aceste proiecte, colegilor mei din primărie, tuturor locuitorilor din comuna Casimcea care au crezut și cred în continuare în proiectele noastre de dezvoltare pentru perspectiva unui trai mai bun”
a declarat Gheorghe Țilincă, primarul comunei casimcea din județul Tulcea.
„Prin toate programele pe care le coordonăm, urmărim modernizarea tuturor localităţilor din România, reducerea disparităţilor dintre regiuni şi asigurarea unor condiţii decente de viaţă pentru toţi locuitorii”,
a precizat și ministrul Adrian-Ioan Veştea.
