Deputații au votat: 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan
Camera Deputaților a votat un proiect de lege care permite instanțelor să suspende pentru zece ani permisul șoferilor care sunt prinși băuți sau drogați la volan, chiar dacă nu au provocat un accident. Camera Deputaților e decizională, și proiectul merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
„Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi să ajungă până la 10 ani pentru cazurile în care instanța dispune interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule. Pentru toate celelalte infracțiuni, interzicerea exercitării unor drepturi nu poate depăși 5 ani.
Pentru infracțiunile de conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. Potrivit legislației penale, amânarea se dispune pentru condamnările care nu depășesc 2 ani de închisoare, pentru persoane care nu au mai fost condamnate penal și care își dau acordul pentru muncă în folosul comunității.
Termenul de supraveghere este de 2 ani, astfel că amânarea pedepsei este o procedură chiar mai favorabilă condamnatului decât suspendarea, care are condiții mult mai restrictive și termene mai lungi de supraveghere”
ne-a comunicat deputatul PNL Tulcea, Michael Gudu.
