Click pentru a te abona

Grav accident rutier: auto în care se aflau 2 persoane a fost cuprins de flăcări (Cataloi-Nalbant)

1.7K Shares

În urmă cu puțin timp, pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui accident rutier, între localitățile Cataloi și Nalbant, județul Tulcea, în urma căruia autoturismul implicat a luat foc.

Grav accident rutier auto cuprins de flăcări Cataloi Nalbant

Către locul intervenției s-au deplasat 2 echipaje, cu 2 autospeciale de stingere. În urma evenimentului rutier, autoturismul în care se aflau o persoană de sex feminin, în vârstă de 47 de ani și o persoană de sex masculin, în vârstă de 64 de ani, a fost cuprins de flăcări.

Grav accident rutier auto cuprins de flăcări Cataloi Nalbant

Din fericire, victimele accidentului au reușit să se autoevacueze până la sosirea forțelor de intervenție. Acestea au fost preluate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean, prezente la fața locului, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la o unitate spitalicească.

Grav accident rutier auto cuprins de flăcări Cataloi Nalbant

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.7K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com