Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană
Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătate cu care se confruntă UE în prezent.
Emblaveo tratează infecțiile complicate
Emblaveo, aprobat astăzi de Comisia Europeană, poate fi utilizat pentru a trata infecțiile complicate intraabdominale și ale tractului urinar, pneumonia dobândită în spital și infecțiile cauzate de anumite tipuri de bacterii rezistente la medicamente.
„Acest medicament nou aprobat va umple un gol important în care în prezent există un număr foarte limitat de opțiuni de tratament”,
a spus executivul UE într-un comunicat de presă.
Antibioticul a fost evaluat în cadrul mecanismului de evaluare accelerată al EMA datorită „beneficiilor majore pentru sănătatea publică” făcut public de Euronews.
Printre indicațiile Emblaveo, este inclus pentru tratarea infecțiilor cu bacterii Gram-negative care sunt în prezent rezistente la multe antibiotice disponibile.
Rezistența antimicrobiană este adesea denumită „pandemie tăcută”, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că este asociată cu aproximativ 4,9 milioane de decese anual. Numai în UE, AMR este responsabilă pentru 35.000 de decese în fiecare an.
În ultimii ani, abuzul și utilizarea excesivă a antibioticelor au determinat unele microorganisme – cunoscute sub denumirea de „superbacterii” – să dezvolte rezistență la antimicrobiene și să nu mai răspundă la antimicrobiene. Acest lucru face ca medicamentele să fie mai puțin eficiente și infecțiile să persistă, uneori devenind netratabile și crescând riscul de răspândire.
