România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
România s-a clasat pe locul al doilea între țările europene (37 de țări) și pe locul 5 între toate cele 54 de țări participante la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2024 (EGMO 2024), care s-a desfășurat în perioada 11-17 aprilie 2023, în Tskaltubo, Georgia.
Cine sunt elevele din România care au obținut medalii de aur și argint:
– Aida Mitroi – a câștigat medalie de aur – este elevă a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București (ICHB) și a absolvit cursurile Școlii Gimnaziale „Take Ionescu” din Timișoara;
– Gabriela-Mădălina Pîrvulescu – a obținut medalie de aur – este elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova;
– Mara-Ioana Zaharia – a obținut medalie de argint – este elevă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați;
– Ana-Gabriela Cîrjea – a câștigat medalie de argint – este elevă a Colegiului Național „C. D. Loga” din Timișoara.
Echipa a fost condusă de prof. Mihail Bălună, redactor șef la Gazeta Matematică, având-o ca adjunct pe prof. Anca Băltărigă de la Liceul Internațional de Informatică București.
