Începe modernizarea stației de epurare și realizarea racordurilor la canalizare în comuna Sarichioi
Primăria comunei Sarichioi, a semnat în prezența ministrului Dezvoltării, Ioan Veștea, contractul de finanțare pentru modernizarea stației de epurare și realizarea racordurilor la canalizare în comuna Sarichioi.
„Vorbim despre o investiție de 8.000.206,60 de lei în urma căreia vom avea o stație de epurare modernă, 650 de branșamente noi și 1.789 de metri liniari de rețea nouă și modernizată.
Pentru că am pregătit toate documentele din timp, putem lansa licitația și vom ajunge repede în faza demarării lucrărilor. De ani de zile comuna Sarichioi se dezvoltă, iar acest lucru se vede foarte bine”,
a declarat Vitali Finoghen, primarul comunei Sarichioi.
