Astăzi, la Tulcea: Premierul Cioloș, prezent la dezbaterea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării
*„Oamenii Deltei trebuie să aibă acces la resurse. Vorbim despre sume mari, este nevoie de co-finanțare, astfel că vă incit să găsiți soluții astfel încât ghidurile să permită accesul la fondurile europene și familiilor din Deltă, pentru punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, culinar, combinarea turismului cu specificul local“
*Horia Teodorescu: „Premierul Dacian Cioloș ne-a arătat, încă o dată, deschiderea sa față de cele mai importante proiecte ale județului nostru și ne-a asigurat că avem susținerea domniei sale pentru derularea acestor două investiții extrem de ample: modernizarea portului și falezei Tulcea și realizarea podului de peste Dunăre, care ar putea fi implementate chiar incepind cu acest an“
*„Podul de la Măcin ar urma să lege Dobrogea și Deta Dunării de restul țării, astfel că este una dintre cele mai importante investiții. De asemenea, trebuie să găsim soluțiile pentru ca autoritățile locale de aici să aibă în administrare portul și să gândim un proiect integrat de transfer“.
