Michael Gudu: Am votat pentru extinderea ordinului de protecţie, lege care va permite protejarea tuturor victimelor violenței
După doi ani de zile de consultări publice, de dezbateri cu reprezentanţi ai mediului asociativ, ai instituţiilor publice de resort, ai asociaţiilor şi fundaţiilor din România, Camera Deputaților a votat ca for decizional, proiectul de lege care prevede extinderea ordinului de protecţie, iar noua lege va permite protejarea tuturor victimelor violenței.
Ce prevede proiectul de lege
„Proiectul reglementează ordinul de protecţie nu doar în cazul violenţelor fizice, ci şi în situaţia actelor de hărţuire online, apelurilor telefonice multiple, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei persoane sau supravegherea locuinţei acesteia sau a altor locuri”
ne-a explicat Michael Gudu, deputat PNL Tulcea.
„De asemenea, actul normativ mai prevede că una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violenţă va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brăţară electronică.
În acest sens, potrivit legii, actele de violenţă pentru care se poate institui ordinul de protecţie sau ordinul de protecţie provizoriu sunt:
orice lovire sau act de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice;
orice act de violenţă de natură sexuală; ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere;
fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim, ori de supraveghere a locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă care, prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar”
a mai spus deputatul Michael Gudu.
Hărțuirea online, accesul ilegal la comunicaţii şi date private
De asemenea, acte de violenţă sunt considerate şi următoarele: orice act de hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, ameninţări online, publicarea neconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal la comunicaţii şi date private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima; încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară; orice alte acte de violenţă fizică sau psihică ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.
Cererea de emitere a ordinului de protecţie poate fi introdusă în numele victimei şi de procuror şi de reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor.
Ce se impune prin ordinul de protecție
„Prin ordinul de protecţie se pot impune: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună; reintegrarea victimei şi, după caz, a membrilor familiei acesteia în locuinţa comună;
obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima”
a conchis deputatul Michael Gudu.
