Toți fermierii care au înființate culturi de toamnă, vor primi ajutorul de 100 euro/hectar, conform Ordonanței 5/2024
Peste 160.000 de fermieri români ar urma să primească, de la stat, ajutoare de câte 100 EUR/hectar, printr-o schemă de finanțare inițiată de guvernanți, prin Ordonanța 5/2024, care s-a publicat în Monitorul Oficial, pe fondul protestelor unor agricultori.
Ordonanța 5/2024, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie – 8 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a acestui grant direct.
Liliana Marinescu, vicepreședinte pentru agricultură, OFA UGIR, ne-a explicat faptul că:
„Ajutorul pe care-l vor primi fermierii în perioada imediat următoare pentru culturile de toamnă înființate în 2023, nu se vor acorda pe principiul „primul venit, primul servit” astfel încât nu este nevoie ca oamenii să se bulucească încă din prima zi și să blocheze posibilitatea de a lucra a celor de la APIA.
Vreau să vă spun că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții APIA din teritoriu am fost asigurată că-și vor primii banii toți agricultorii care și-au înfiimțat culturi de toamn și că sunt bani pentru toată lumea.
Cererile vor fi generate prin sistem astfel încât lucrurile se vor derula relativ ușor. Fermierii care și-au schimbat contul bancar sau au primit subvenția sub formă de credit, trebuie să ai și un extras de cont astfel încât ajutorul de 100 de euro/pe hectar (culturi de toamnă înfiimțate în 2023) să ajungă în conturile corecte”
a precizat Liliana Marinescu, vicepreședinte pentru agricultură, OFA UGIR.
Lista culturilor:
- Grâu comun de toamnă
- Grâu dur de toamnă
- Triticale de toamnă
- Secară de toamnă
- Orz de toamnă
- Orzoaică de toamnă
- Ovăz de toamnă
- Rapiță de toamnă
Schema se aplică beneficiarilor pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha inclusiv, pe exploatație, pentru una sau, cumulativ, pentru mai multe dintre culturile menționate.
