Click pentru a te abona

Pentru judeţul Tulcea, datorită numărului mic de medici de familie şi de medici specialişti, situaţia este dramatică

38.5K Shares

Pentru judeţul Tulcea, datorită numărului mic de medici de familie şi medici specialişti, situaţia este dramatică.


„Din cei 133 medici de familie necesari asigurării asistenţei medicale în Judeţul Tulcea, în prezent avem 77 medici, astfel încât un medic de familie are o capitaţie mult mai mare decât cei 2.200 pacienţi, conform prevederilor actuale.

Colegiul medicilor Tulcea

În acestă situaţie, medicul de familie cu o capitaţie mai mare de 2.200 pacienţi va fi depunctat, deci muncă mai multă şi bani mai puţini pentru majoritatea medicilor din Jud. Tulcea care deservesc populaţia din 2-3 localităţi.

Scăderea valorii punctului atât în medicina de familie cât şi în cea de specialitate în condiţiile în care salariile, preţul utilităţilor, al materialelor sanitare, al obligaţiilor căre bugetul consolidate al statului au crescut, va determina o scădere a calităţii actului medical.

Împovărat cu multă birocraţie, de un SIUI imperfect şi supraaglomerat ca număr de consultaţii, medicul de familie din Judeţul Tulcea face faţă cu greu sarcinilor care-i revin”

se arată într-un comunicat al Colegilor Medicilor Tulcea conform unui comunicat al Colegiului Medicilor Tulcea.



Așteptăm să vedem cum decurg negocierile la București dintre CNAS, organizațiile patronale, Colegiul medicilor din România și ne raliem tuturor colegilor noștri din țară cu protestele. Este umilitor felul în care suntem tratați de parcă am fi infractori(!)

Dr Mihai Tatu Vicepresedinte colegiul medicilor Tulcea

„Suntem în plină revoltă, tăcută deocamdată, pentru că se face discriminare salarială pur și simplu în sensul că s-a plătit regularizarea pentru medicii de familie dar nu s-a plătit și pentru medicii specialiști. Divide et impera? Vor să ne războim noi între noi? Acest lucru nu are cum să se întâmple! Ah, dacă și angajații CNAS, și celelalte categorii de bugetari și demnitari ar avea diminuate veniturile cu 30%, înțelegeam dar nu, ei au salariile crescute și toți ceilalți trebuie să plătească!”

ne-a declarat vicepreședintele Colegiului Medicilor Tulcea, dr. Mihai Tatu.

„Suntem revoltați și protestăm împreună cu colegii din toată țara. Dacă nu ne ascultă nimeni, închidem cabinetele! La Tulcea, 50% dintre medici sunt deja pensionari. Cine va mai asigura actul medical pentru mulți, foarte mulți pacienți care, bieții de ei, nu înțeleg nimic din ce se întâmplă pentru că și ei plătesc taxe, impozite, prețuri mărite”

a mai precizat dr. Mihai Tatu, vicepreședinte al Colegilor Medicilor din Tulcea.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

38.5K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com